oana niculescu
|
...Pe lînga latura ironica, 'rusinea' dobîndeste un aspect mai subtil, care se tese insinuant în subtext si care tâsneste uneori la suprafata textului. Dincolo de orice ironie muscatoare este un strat mult mai adînc si mai specific – cel al vulnerabilitatii, reprezentînd, în ultima instanta, esenta ascunsa a poemelor. Sub cojile grunjoase, întepatoare, perverse si, uneori, socant de directe si autentice se ghemuieste miezul inocentei pierdute, al deznadejdii/ dezamagirii/ disperarii, oroarea unei existente în aceasta ordine a realului...
|
Revista de Marti, 28 octombrie 2003

gellu dorian
|
Cu dezinvoltura-i recunoscuta, Rodica Draghincescu a marsat pe aceeasi abilitate care-i da voie vagabondului inteligent sa fie baiat simpatic, agreat, iertat, crescut cu daruri zilnice si, subit, propulsat în vârfurile piramidei. Prezenta ei într-o societate, mai exact într-un conclav scriitoricesc, iese la iveala, atrage atentia, stimulii celor din jur intra în actiune, amusina pâna acolo pâna unde poeta da voie sa se imixtioneze cineva în viata ei, viata dealtminteri traita la cele mai înalte tensiuni, la cele mai pure pasiuni, cu eleganta si rafinamentul pe care numai o scoala nativa a vietii le poate avea.
|
Convorbiri literare, martie 2001

catrinel popa
|
La prima vedere, lectura celui mai recent volum al Rodicai Draghincescu, unul de yeseuri, de asta data, îi poate trezi cititorului apetitul speculativ în legatura cu vechea controversa poeti-critici?/ critici-poeti?, dilema din care – experienta o dovedeste – cu greu se poate iesi. Nu este însa mai putin adevarat ca, la ora actuala, când granitele dintre genuri se efaseaza, cititorul, suprasaturat de speculatii, va fi cu mult mai câstigat daca îi va lasa pe poeti sa-si exercite linistiti inteligenta analitica, iar pe critici sa scrie poezie când poftesc, si va deschide volumul, relaxat si nerabdator totodata, ca pe un album de familie.
|
Observator cultural 78, 2001

catrinel popa
|
'Poezia Rodicai Draghincescu te atrage, te interogheaza asupra inteligentei si sensibilitatii tale, te nelinisteste. E o lirica plina de senzualitate, un lirism care se mentine la jumatatea drumului dintre un fel de tipat din toate puterile, degajind o mare tristete si un perfect exercitiu al scrierii cu sine', noteaza Sylvie Cohen in pseudoprefata celui mai recent volum de versuri al poetei timisorene, intitulat, provocator si autoironic, 'EU-genía'. Intr-adevar, ceea ce atrage si intriga inca de la primele pagini este perseverenta cu care poeta îsi lanseaza interogatiile textuale (existentiale?) spre spatiul necunoscut din afara textului/ sinelui, întocmai ca naufragiatul care nu conteneste sa lanseze în ocean sticle cu mesaje sau sa transmita semnale S.O.S.
|
Observator cultural 68, 2001

catrinel popa
|
Perspectiva poetei este socanta, nu are aproape nimic de-a face cu discursul feminin traditional (este de-ajuns sa ne gindim la titlurile celor doua sectiuni – 'Le discours mutilé' si 'Un cri tatoué sur les poumons'), dar are, în schimb, multe în comun cu discursul feminin postmodern (de tipul celui inaugurat în literatura americana postbelica de Sylvia Plath, de pilda). Uimeste la Rodica Draghincescu si o anumita frenezie în proliferarea imaginilor legate de vestimentatie, machiaj, de recuzita unui prestidigitator care poate, la nevoie, sa faca rochiile sa pluteasca prin aer sau sa reînvie, pentru o clipa, femeia strapunsa de cutite.
|
Observator cultural 5, 2000

marin mincu
|
Rodica Draghincescu este o adepta ferventa a textualismului poetic, mai ales în volumul intitulat 'Obiect de lux ascutit pe ambele parti'. Exista aici o permanenta juxtapunere de motive, simboluri si obiecte textualizante ce polarizeaza în jurul 'liniei ferate'; poeta 'se întinde pe linia ferata' - în asteptarea misterioasa a unui 'înger feroviar' care-i va sectiona/ anula corporalitatea dorintei, ascunsa în fiecare vers cu o voluptate perversa. Ea refuza astfel discursul feminin traditional, socând prin mobilitatea registrelor scripturale/ sentimentale, pronuntat postmoderne.
|
Ah!, 1998 (coperta a IV-a)

nicolate tone
|
Desigur, se poate (...), pornind de la citate, glosa mult si bine asupra poeziei Rodicai Draghincescu. Sinele de cale ferata, trenul, gara sunt, în definitiv, metafore largi care desemneaza, daca putem spune asa, 'locul geometric' în care timpul, moartea si viata sunt într-o atât de strânsa îmbratisare, ca par (sunt, de fapt) unul si acelasi lucru. Dar o asemenea îmbratisare, care nauceste/ anuleaza fiinta, nu dureaza, în real, nici cât ai clipi. Este meritul poetei de a face posibila respiratia si lirismul într-un asemenea 'peisaj' si, mai ales, de a-i da durata sau, cel putin, iluzia duratei (...) 'Hatisul biografic' este decriptat memorabil... Fie ca scrie poeme cu tenta textualista, fie ca ne vâra sub pleoape (si ne obliga sa citim cu mai multe rânduri de ochelari ori de-a dreptul cu lupa) iubiri (im)posiblile, fie ca ne ofera 'texte cu manivela si fluturi', Rodica Draghincescu este, în scrisul sau, de o impresionanta egalitate cu sine. Respira cu întreaga fiinta poezie autentica (...), este, sintetic spus, o poeta pur sânge, care a patruns deja, pe usa din fata, în amfiteatrul cu leoaice si lei al poeziei române contemporane.
|
Ah!, 1998 (postfata)

al. cistelecan
|
Poeta e hotarâta sa avanseze într-un program de denunt (...), prin fanatismul sinceritatii. Premisa ei este un paroxism al autenticitatii, boala mostenita de la Angela Marinescu. (...) Scriitura ei nu e, de fapt, atât de insensibila pe cât ostenteaza si, în clandestinitate, ea participa nu doar la un desen al lumii, ci si la o judecata a ei (...). Lirica Rodicai Draghincescu e, în fond, o razbunare, o vendeta. Ca o idee în destramare, fantoma de fum a poetului inocent, jignit de fata hidoasa a lumii, se plimba prin culisele subtextuale ale poemelor. Din cauza acestui afront, lumea a devenit iremediabil urâta.
|
Ah!, 1998 (prefata)

nichita danilov
|
Universul poeziei Rodicai Draghincescu este unul ostil siesi. Descoperim la ea o pofta salbatica de rafuiala: poeta se rafuiste cu ea însasi pentru a se descoperi pe ea însasi. Antimetafizica sa se transforma astfel într-o alta metafizica, sincopata ca forma si agresiva ca fond. Poeta nu face altceva decât sa-si înalte trupul, materia, la rang de Dumnezeu, pentru ca, apoi, sa-l faca sa coboare în deriziune. Daca trupul ca întreg este Dumnezeu, partile care îl alcauiesc sunt niste îngeri luciferici care îndeamna la ispita. Rastignirea are loc pe o cruce orizontala. Pe calea ferata care pleaca din Eros si ajunge, prin hârtie, în Infern.
|
Ah!, 1998 (postfata)

nicolae oprea
|
Poezia Rodicai Draghincescu figureaza o tentativa a eliberarii de livresc prin aderarea neconditionata la realitate, dar o realitate absurda, de neînteles... Cert este ca R.D. tinde la instaurarea primatului realitatii nonconformiste ('vom instaura realitatea' - suna dictonul) în spatiul poemului, fara sa renunte la fructele imaginatiei.
|
Vatra 3, 1998

emilian galaicu-paun
|
Fara complexe, lipsita de prejudecati si falsa pudoare, poezia Rodicai Draghincescu începe acolo unde de obicei sfârsesc, explicit sau în imaginatia înfierbântata, majoritatea poetelor ultimului val, adica la o garderoba.
|
Vatra 4, 1998

aurel pantea
|
Originar, Rodica Draghincescu se nutreste din sursele candorii. Lucrul se vede destul de clar în primul ei volum de poeme. Acolo pot fi înca citite experientele confesive activate de semnele plus ale mitului. Dar nu numai asta, ci mai ales disponibilitatea unei aprige sensibilitati de a concepe actul scrisului ca experienta halucinant-feroce deschisa confesiunii totale, dezgolirii pâna la capat a interioritatii, în repetate probe, stranii ca niste exorcisme.
|
Apostrof 1-2, 1997

mircea bârsila
|
Întrutotul remarcabile: forta lexicala, inteligenta si prospetimea perceptiei la aceasta poeta razvratita, care vrea sa ne convinga, în furia sa, ca însusi charis-ul ar fi menit sa compromita feminitatea.
|
Calende 19, 1997

dan-silviu boerescu
|
Scriitoarea timisoreanca este deja faimoasa pentru lupta sa de emancipare a genului feminin de sub tirania pudibonda a cuvântului care nu supara pe nimeni. Scrierile sale, la o adica, ar putea sa supere pe toata lumea. (...) În fine, cu 'Obiect de lux ascutit pe ambele parti', ea îsi permite luxul pe care numai poetii adevarati îndraznesc sa si-l asume, de a se denuda sufleteste pâna la ultimele consecinte metatextuale. Ea recunoaste ca 'privirea nu prinde chiar tot', fiind totusi suficienta pentru a întarâta pooeti, critici, prozatori si simpli cititori, cu totii doritori sa încerce senzatia incremntei 'diagonale a orgasmului', intersectând textul vietii sub unghiul... provocator al 'poeziei scrise cu fapta'.
|
Artpanorama 1, 1997

mariana codrut
|
Scrisa cu nervul unui pamfletar, cu lipsa de pudoare a unui chirurg, parca propunându-ne o defulare a subconstientului colectiv, plin de 'fotografii de care ne este rusine', poezia Rodicai Draghincescu ne lasa cu respiratia taiata.
|
Orizont 13, 1996

daniel vighi
|
Mai nimic feminin, în sensul obisnuit al cuvântului, în poezia Rodicai Draghincescu, care ne pare a fi subliniat originala, cu poeme de foarte buna calitate, mai ales acolo unde autoarea uita de literatura, de obligatia de a urmari efectul poetic sau dispunerea metaforica a imaginilor poetice si se marturiseste fara 'precautie'.
|
Orizont 6, 1995

stefan ion ghilimescu
|
As putea spune ca poezia ca atare - asa cum se ridica gros-subtire din retortele versului Rodicai Draghincescu - nu e un text de dincolo, un metatext, ci chiar textul lumii care se/ ne scrie.
|
Luceafarul 11, 1995

alex. stefanescu
|
Poeta si eseista Rodica Draghincescu face o experienta stilistica originala si provocatoare... Cititorul de poezie blazat tresare descoperind versuri de un nonconformism agresiv, nu lipsit de o anumita candoare, ca pe vremea primului val avangardist.
|
România literara 12, 1995

mircea mihaies
|
Rodica Draghincescu scrie o poezie a nevazutului, a 'de nemarturisitului', în care copilaria si prezentul sunt aduse în acelasi prezent derutant, întretesându-se si contrazicându-se cu malitie. Nu tehnica si nu familiaritatea cu diversele postmodernisme ale clipei dau consistenta acestei poezii, ci ignorarea lor nonsalanta. Rodica Draghincescu recupereaza nu doar o lume, un spatiu si un tip de sensibilitate în care femininul se copilareste cu gratie, ci si o gravitate, un tragism disimulat în strategii retorice prin care, ascunzându-se, eul profund al autoarei ne arata doar fata pregatita pentru spectacolul disimularii.
|
Aproape cald, 1993 (coperta a IV-a)

romulus bucur
|
Nu atât reflectie amara asupra poeziei, desi acest lucru e implicit în poezia Rodicai Draghincescu - cât o serie de atitudini, multe formulate memorabil. Debutul Rodicai Draghincescu anunta o poeta interesanta si plina de forta.
|
Arca 10-12, 1993